Scepticismul in raport cu relatiile interumane

              Nimic nu poate inlocui nevoia de afect (nu mai pot pronunta cuvantul originar nici in batjocura), in viziunea mea inseamna: comuniune, comunicare si sprijin reciproc - un soi de Sfanta Treime rationala. Indivizii nu se mai asculta unii pe ceilalti, ci mimeaza o falsa atentie indreptata spre exterior, confirma sau infirma intr-un gest reflex ce indica manifestari autiste mai mult sau mai putin evidente. Fiecare "stie el mai bine"; nu-i trece prin cap posibilitatea inselaciunii, posibilitatea ca certitudinile lui sa fie gresite partial sau in totalitate - imbunatatirea gandirii i se pare nepractica si filosofica, nicidecum imperioasa. Hranindu-si doar placerile fiziologice se simte nedreptatit, asteptarile sunt mari doar de la celalalt, mintea lui nu a fost alimentata decat cu laturi pe care pana si porcii le refuza, trogloditul nu. Nici in partea dorsala nu ma sterg cu intreaga cunoastere a omenirii. Exista o poluare fonica inefabila... de fapt, acesta e omul. Aceasta este omenirea si viitorul ei implacabil: surzi care tipa si receptori autisti. Poti comunica real si tacand, dar la nivelul acesta au ajuns doar cei care si-au setat alarma ceasului pentru rasarit, caci lumea a devenit nocturna. Nu poti eluda mirobolanta i****e cum nu poti eluda moartea... o fi bine, o fi rau?