Nadejdea taberelor
Credulul confirma adevarul prin subiectivism, savantul se pacaleste cu progresul si iminenta adevarului; speranta gireaza proiectia, ambii poseda o intoleranta crescuta pentru incertitudinea existentei. Speranta ce-i uneste este modul de protectie, ambele tabere au gasit metoda prin care sa-si faca existenta suportabila, transforma variabilele in certitudini, dar ce valoare au certitudinile cand termenul de comparatie (adevarul absolut) nu este cunoscut, si tot acesta din urma este/poate fi tot variabil. De la Boltzmann incoace stiinta se invarte in jurul cozii. Supozitie: adevarul a fost descoperit de n ori, tot de atatea ori si-a schimbat forma. Asa cum odinioara perceptia vizuala considera soarele drept un satelit al Terrei, asa si, savantul, percepe intrumentul de observare ca fiind corect/valabil. Omul nascoceste realitati, dupa care se intreaba de unde vin acestea. Halca de tesut denumita creier este subiectiva, observatorul uman se balaceste in distors generand simulacre, intermedierea facuta de instrumente poate prezenta anumite realitati,dar, receptorul biped nu va reusi deslusirea semnalelor. Neuronii primesc un anumit tip de informatie, deductiile sinapselor jongleaza in singularitatea biologica. Observarea directa sau indirecta (instrumentele si deductiile variabilelor) ramane insignifianta, finita. Niscaiva indivizi din Germania, in acest an, afirma ca au gasit metoda de observare a vidului cuantic fara sa-l influenteze. Pornesc de la premisa reusitei si conchid: Inventia duce la o alta inventie, ecuatia matematica la o alta ecuatie. Omul de stiinta exprima extaziat sub diferite forme zicerea "mult nu mai este, am facut progrese remarcabile". Sunt de acord cu sofismul lor, dar argumentatia mea e alta: mult nu mai este pana la epuizarea tuturor necunoscutelor care vor revela imposibilitatea. Fiecare larva isi alege simulacrul potrivit cu nevoia de confort, de la misticism pana la astrofizica. Sa pretinzi ca te indrepti spre adevar necunoscandu-l nu reprezinta altceva decat delir rational, aceasta este stiinta in raport cu absolutul, iluzie practica. Ambele tabere propun speranta, atrocitatea la superlativ, oroarea de care dau dovada defineste intoleranta; propun polemica jumatatilor de masura prin aversiune, isi apara confortul cu ferocitate,se iau in serios, se agreseaza reciproc incercand sa-si impuna adevarul lor infim infirm -de fapt sunt doua tarabe pe care se vand surogate-. Comportamentul si inflexiunile lor vocale sunt ilare, fiecare are impresia ca subiectivismul lui este obiectiv, unii se bazeaza pe stiintele exacte, ceilalti pe halucinatii, sunt ridicoli, niciunul nu detine adevarul absolut, nimeni nu propune tacerea. Tacerea: singurul progres desavarsit.
P.S. Propun tacerea, triumful omului asupra plasmuirilor.
