Linistea a fost efemera, privesti in trecut cu nostalgie, nu conteaza ca nu o mai ai, te bucuri doar gandindu-te ca ai avut bafta de a o intalni.
Sa le incerci pe toate si sa nu ti se potriveasca nimic denota decaderea infinita spre nicaieri, mi-am trait existenta in echilibru si-n extreme, mi-am dorit fiece tip de metamorfoza, mi-am cautat stapani, am ajuns in punctul in care si suferinta si-a pierdut intensitatea. Esential este sa stii ce ti se potriveste, nu ce-ti doresti. Cand supliciul isi pierde vivacitatea traiesti abandonul absolut, nu mai ai nimic, vietuiesti corect si insuportabil, izbanda mentalului asupra emotiei nu poate fi decat limita durerii impracticabile. Privarea de suferinta persecuta mai profund decat prezenta acesteia. Tot ce-ti doresti sunt ravagiile in viata ta si-n a altora doar pentru a te simti viu. Abnegatia pentru suferinta evidentiaza linistea ca fiind potrivnica trairilor si implicit vietii. Odininoara mi-am dorit binele, acum provoc raul pentru resuscitare si adoptie. Nu-mi este accesibil nici progresul, nici regresul, traiesc sterilitatea desavarsita. Tot ce mi-am dorit a fost orisice tranzitie, sa speri ani in sir la convertire si la renegarea eului releva incompententa independetei, carcera mintii. Sunt incompatibil cu fiinta umana, am decazut fara sa raman jos, m-am inaltat ca ulterior sa revin in punctul mort. Forta te instraineaza de propria persoana, ajungi sa te privesti ca pe un necunoscut intr-o delasare completa, tanjesti dupa orice fel de traire interioara. Dupa o viata zbuciumata in introspectii ajungi umanoid si-n mijlocul celor mai fierbinti evenimente. Cand nu ai la ce sa renunti, cand nu ai niciun om, personaj, entitate in jur care sa-ti poata oferi o oaresce excitatie mentala, cand nu mai ai aspiratii exersezi conflictul doar pentru a te simti om. Ce am vrut am devenit, ce mi-am dorit nu mi-a priit, mi-am dorit gresit; n-as fi vrut succesul. Mintea-mi este tiranica, spiritul candid, pe cine sa aleg? Tradarea apare in lipsa secretelor, cand nu mai avem ce descoperi la celalalt (ego/ alter ego si nu numai). Cand egocentrismul, amorul propriu, lipseste cu desavarsire dam fuga in asocierile diverselor conceptii si personulitati , gonim bezmetici catre confirmarile altora cand in noi zace plenitudinea. Cine este devotatul daca nu propriul sau denigrator? Orbecit-am dupa necunoscut sfarsind in dezgustul plictisului oferit de toti ceilalti, aghiotantii plasmuirilor. Candva aveam nevoie de acalmie, acum nu o mai suport. Viata fara emotie ar trebui curmata.
P.S. Existenta este facila, alegerile sunt cumplite. Cel care nu are de ales se poate considera implinit.
