*** Intr-o lume sufocata de invatatori neincrederea in oameni te scuteste de indoctrinari ,
ratiunea sa-ti fie idol. ***
Cioran a fost invins de crezul ameliorarii si al reconcilierii, imi starneste un soi de mila, a fost un sceptic irational, toata viata s-a chinuit sa creada, judecata i-a fost umbrita de sentimente si trairi launtrice. Suferinta este direct proportionala cu speranta, aceasta defineste forma optimismului camuflat. Cioran nu s-a impacat nici cu Dumnezeu, nici cu natura sceptica, nici cu nimicnicia; cand ma gandesc la Cioran imi vin in minte bocitoarele de la sate: Nu te sui pe masa, aoleu, cui ne lasi tu taica, ai cui ramanem? A citit hectare de biblioteci, asta e clar,dar... Trebuie sa cugeti mai mult decat lecturezi, altfel denaturezi sinele, ceilalti vor detine monopolul asupra constiintei tale. O zi de lectura trebuie insotita de alte doua zile analitice.
Nietzsche s-a sinucis prin convingeri, supraomul cu certitudini, histrionul de serviciu, discipolul lui "Zacusca", amurgul idolilor, dar pana la tocanita.
Kant a fost derutat de propria logica , metode de incercare si gasire a nimicului , al unui adevar inchipuit si necunoscut, concesia ratiunii cu dragostea, ingenuncheat de groaza nimicniciei, incapabil sa suporte constient neantul.
In genere metafizicienii au fugit de zadarnicie, asta ii uneste, spaima pentru relativitate si neant, inteleg perfect dorinta lor de a se minti, eu am practicat-o un timp fara rezultat. Toti au avut o aviditate pentru epatare, in subconstient trona dorinta de diferentiere, nu au observat acest fapt, asta le-a provocat orbirea, incapabili de autocritica, propovaduitorii erorilor. Daca fiecare ar privi in el insusi ar avea doar cuvinte de lauda la adresa celorlalti; aceasta este autocritica. Scepticismul: zero crezuri, zero certitudini, zero convingeri etc. Sa fii sceptic si in privinta acestui concept. Nu esti supraom daca negi sau respingi, esti supraom daca accepti toate probabilitatile si mai presus de orice accepti ca doar tu te poti ajuta. Toata filosofia este fixista aidoma dogmelor religioase, o ejaculare precoce, scepticismul a murit la nastere odata cu Pyrrhon si Timon. Este o lume orbita de crezuri , oameni "vanjosi" care nu cred in niciun zeu dar au nevoie de altfel de crezuri ca sa vietuiasca, slabaturile pamantului, sleitii convingerilor. Crezi in ceva ? atunci esti credincios, ratiunea este antipodul oricarei certitudini. Dezaxati cred in menirea nimicului, in depasirea conditiei de muritor, o rutina devotata sindromului "eu am dreptate", mii de ani de existenta conflictuala nefolositoare. Ratiunea pura are indreptata atentia catre situatie, context, nu spre emotie. Ea devine absoluta in lipsa sentimentelor si a crezurilor, se scalda in antiteza la plus un grad celsius. Omenirea: o gloata de indoctrinati supusi. Pe de alta parte, ah, cat de greu imi este sa recunosc hiba ratiunii... Uneori trebuie sa simti ca sa intelegi.
