Cel care-si da dreptate isi saboteaza ratiunea, la baza unei judecati corecte sta opozitia dialectica. Dorinta omului de a-si insusi certitudini il face orb, prin aceasta el traieste cu angoasa antinomiei, se cutremura la gandul ca tot ce-l directioneaza poate fi contrazis, astfel apare nelinistea care denota rezultatul refuzului de a judeca, de a analiza; a crede inseamna a trai cu frica, certitudinea atesta groaza. Frica generata de incapacitatea omului de a accepta relativitatea dovedeste refuzul individului pentru liniste. Majoritatea isi doreste o viata tihnita neintelegand ca tocmai certitudinile ii conduc la starea anxioasa in care se complac. Perceptia la scara globala este a doua certitudine dupa cea a mortii, insa la nivelul individual aceasta perceptie se transforma-n relativitate fiind realitatea si adevarul subiectiv al persoanei in cauza. Pare oarecum absurd dar perceptia poate juca rolul unei certitudini pentru relativitate si tot ea se anuleaza la nivel individual. Luand in considerare perceptia subiectiva pe care o are X, certitudinea acestuia asupra lui orice, adevarul/realitatea lui si incapacitatea de utilizare a scepticismului ii produce starea de ingrijoare, emotia de care nu are nevoie. Refuza sa se contrazica crezand in pacea certitudinilor , traieste intr-o liniste aparenta sau cel mult vremelnica, i se dovedeste utila pana-n punctul in care o alta idee sau o situatie de viata ii pune la indoiala judecata fixista. Se mai poate intampla ca acesta sa nu-si renege judecata dand vina tocmai pe crezurile lui, se complace intr-o stare bolnavicioasa care nu poate avea un rezultat constructiv, pur si simplu refuza adevarul care-i bate-n usa de frica relativitatii care nici pe departe nu este daunatoare si care nu contravine moralei sanatoase (tel) .
Totul se poate rezuma la atat: sindromul eu am dreptate, boala principala a omenirii care reduce la tacere ratiunea desavarsita si care diminueaza orice tip de evolutie daca nu cumva o starpeste din frageda pruncie.
Obiectivismul este alcatuit din subiectivism corelat cu antinomia, el se anuleaza aidoma scepticismului. Un adevar absolut care sa inglobeze , sa uneasca totul este inexistent atat in teorie cat si in practica,nfie ca vorbim de metafizica sau stiinta.
Concluzia e simpla: Si adevarul este tot o plasmuire , putem fi siguri de nimic .
Imi vine-n minte Kant, e genial, nu contest asta, dar pana si el a fost infrant de iluzia adevarului, a incercat si reconcilierea dragostei cu ratiunea, si-a anulat logica . Este absurd sa nascocesti metodologia prielnica unui presupus adevar. Ca sa afirmi existenta adevarului trebuie mai intai sa-l cunosti, doar hazardul poate sa-l devoaleze.
