As vrea sa fiu indragostit dar fara sa simt, sau cel putin sa fie o iubire atenuata, ameliorata. Imi doresc imposibilul: echilibru intre dragoste si ratiune, asta denota nebunie in cea mai pura forma. Binecuvantat e psihopatul caci el nu cunoaste decat voluptatea interesului, mi-as dori areori sa fiu daca nu psihopat macar egocentric, sunt constient ca orice lupta dusa cu natura fiintei are ca rezultat esecul lamentabil. Cel mai indicat e sa iubesti pastrand o distanta suficienta pentru a nu-ti sufoca judecata, cand iti apropii muierea prea mult aceasta inevitabil preia controlul asupra ta, devii catelul care latra dar nu musca, oita directionata cu ciomagul sentimentalismelor, dintr-un ins cu oaresce directii devii un naufragiat privat de speranta rationamentului. Incep sa apreciez cocotele, ele renunta la orice tip de dominatie asupra barbatului , isi satisfac nevoia fiziologica fara sa constranga, sunt sincere, nu iau in considerare planul pe termen lung care implica imblanzirea si totodata manevrarea individului, termenul de curva atribuit unei dame de companie mi se pare impropriu. "Ea" poate trai sub doua aspecte: irational/sentimental sau ostil; profesionista nu abuzeaza de nicio caracteristica. Femeia are darul de extorcare, cu sau fara voia ei, prin natura ei, iti manipuleaza ratiunea prin sentimentalisme, aceasta tehnica i-ar fi inabordabila oricarui demiurg, inclin sa spun ca este mai mult decat surogatul raului , iti suspenda dreptul la liber arbitru, te anuleaza, te transforma intr-un animal salbatic bine dresat, iti rapeste pana si instinctul de revolta nu doar ratiunea. In acest caz tot ce poate face barbatul e sa utilizeze adulterul, acesta ii ofera o alta perspectiva, un alt unghi de a privi lucrurile. Adulterul este raspunsul instinctiv al hamului atarnat de grumazul barbatului, va exista intotdeauna riscul ca animalul salbatic din captivitate sa muste, infidelitatea este un pericol iminent pentru orice femeie si totodata sanatos ratiunii masculine. Barbatul este instrumentul uneia pentru a-si arata suprematia in fata alteia. Adulterul resusciteaza ratiunea, el reprezinta anticorpul intuitiv drept raspuns la mrejele muierii, intuitia ratiunii, raspunsul subconstientului la manipularea maladiva. Monogamia nu poate fi decat obstructia cunoasterii.
Posesivitatea femeii asupra barbatului este mult mai apriga decat viceversa, gelozia barbatului se evidentiaza deoarece el reactioneaza instinctiv, primar, natural, lipsit de falsitate. Femeia pe de alta parte utilizeaza victimizarea si exacerbarea emotiilor, abuzeaza de posesie in asa fel incat necuvantatorul de langa ea se simte ulterior vinovat, dator sa-si impace calaul, cioclul judecatii corecte. Daca ar predomina fidelitatea conjugala, astazi lumea ar fi condusa de muier , o lume irationala, incapabila de orice evolutie, un spital de psihiatrie in aer liber, haos si delir.
Adulterul e biruinta barbatului in fata manipularii feminine, i se anuleaza munca de sisif practicata 24 din 7 al carei scop este satisfacerea morbida pentru putere. Craiesele se urasc intre ele mai mult decat o fac barbatii, acestia fiind brutali in sinceritate, deci mai loiali si mai statornici in orice prietenie. De ce se dusmanesc intre ele? Fiecare zana vede intr-o alta femeie imperatorul muncii de subjugare, orice contact al barbatului cu o alta femeie in afara de cea stabila ii provoaca celei din urma anxietate doar gandindu-se cum atentia milogului de langa ea ii este distrasa, se ingrozeste gandindu-se ca tot ce a incropit ea in timp poate fi distrus de o alta femeie, caci cine leaga are puterea sa si dezlege, in cazul de fata o alta dama; e ca si cum America ar ataca Belarusul . Femeile sunt asemenea microbilor de pe maini, se devoreaza reciproc.
Orice femela isi doreste pe termen lung un mascul cu instinct umbrit, constientizeaza faptul ca ratiunea nu este un impediment in numarul ei de dresura ci instinctul. Barbatul cu reflexul neconditionat diminuat este partenerul potrivit pentru casatorie, caci adulterul in cazul acestuia este oarecum departe iar femeia isi poate satisface aviditatea posesiei pe termen lung cu un risc infim in ceea ce priveste insuccesul dresajului. In urma infididelitatii femeia nu considera ca ai inselat-o ci ca a fost infranta de o alta, se vede nevoita sa-si imbunateasca metodele de manipulare. Adulterul se produce adeseori cu o prietena, cu o amica a acesteia, durerea infrangerii este antipodul triumfului celeilalte, isi arata astfel dominatia/suprematia asupra celeilalte, nu exista feministe, conceptul acesta este absurd aidoma dublei personalitati .
Dragostea: exterminarea ratiunii , adulterul resusciteaza ratiunea. Dragostea si credinta nu incuviinteaza judecata .
Reiterez ce a spus Cioran: Gratia femeii tempereaza tragedia barbatului .
Dar cu ce pret? cu desfiintarea ratiunii, inca o dovada a chinului, nu-ti este permis sa acumulezi ceva fara a renunta la altceva, permisa ne este concesia, nu reconcilierea. E cumplit sa alegi intre iubire si judecata, traiesti intr-o nemultumire perpetua, constientizarea acestui fapt anuleaza temperarea de care vorbeste EC, ameliorarea ratiunii se transpune de fapt intr-un alt chin, nu exista un refugiu al durerii, nu poti fugi niciunde. Fericirea nu exista , e doar un concept mediocru, un crez ca toate celelalte , o perceptie superficiala, este un nonsens sa cauti fericirea asa cum este aberant sa te increzi intr-un singur adevar care sa insumeze totul. Fericirea reprezinta tranzitul intre doua suferinte . Gandire: masochism. Majoritatea fuge de durere, deci majoritatea este inepta. Fundamental, intre un amorezat in plin teatru operativ si un psihopat nu exista nicio diferenta, ambii cauta satisfactia, senzatia, emotia -scopul universal valabil al larvelor demente-. Satisfactia, oh... acest experiment pavlovian la scara globala. Cred in viitorul omenirii, cred in scindarea omului de necugetatoarele cuvantatoare. Le sunt profund recunoscator celorlati, mi-au fost de folos, amorul propriu s-a dezvoltat direct proportional cu interactiunea sociala, deci cu ipocrizia umanoizilor; a fost tratamentul ambulatoriu impotriva nevrozei (eu vs. eu), mi-au creat cadrul necesar trecerii de la mizantropie etica la mizantropie. Mi-au oferit oportunitatea constructiva a exilului din idealism. Autoproclamatii iubitori ai omului sunt la fel goi si lipsiti de iubire ca si mizantropii etici. Cei care nu poseda o cantitate semnificativa de narcisism sunt pustiitii vietii, ahtiati si direct interesati de umplerea vacuitatii interioare; neconditionatul invocat de acestia reflecta perfect natura profitoare, ceata sarlatanilor ipocriti. Doi amorezati vor sa daruiasca si sa primeasca, dar ce-si pot oferi unul altuia cand amandoi sunt doua puturi secate? Nimic sau iluzia ceva-ului. Singurul tip de iubire real tine de amorul propriu, restul sunt himere (proiectii idealiste) si necesitati conditionate (biochimic). Nu te poti iubi decat urandu-i pe ceilalti; singura iubire reala si intangibila tine de amorul propriu, iubirea unei alte persoane reprezinta ura de sine, fuga intru iluzie.
