Abateri

           Slugarnica bolnava e mintea omului care are nevoie de divinitate pentru savarsirea binelui. Prin constrangerea fricii de infern si interesul maladiv pentru mantuire ni se devoaleaza providenta disimulata, un pseudo-bine faptuit pentru avantaj, doar ipocrizia umana putea zamisli o astfel de fabulatie, nu e nimic divin in binele propus de crestinism, binele s-a anulat prin prisma interesului. O alta grozavie este direct legata de ajutorul primit de suferind, inca un act de caritate ratat, inca o "binefacere", cand omul ar trebui sa zaca in chinuri pentru a-si insusi invatatura, orice ajutor il opreste din maraton trimitandu-l din nou la start, mana intinsa pentru acesta este o mana moarta. Apatia, un non-combat productiv, caci binele facut are consecinte negative, iar raul asisderea. Cea mai mare defavoare pe care o poti pricinui cuiva este sa-l ajuti, in numele vreunei entitati sau nu, cu interes sau fara. Nu putem empatiza cu ce nu am trait,  de aici reiese contrariul ei, individualism, punctul comun fiind interesul pentru suferinta personala, nu pentru a celuilalt. Compasiunea isi are originea in empatie, se subintelege meschinaria cauza efect, ne compatimim pe noi insine arogandu-ne fara drept virtutea inexistenta, mila pentru aproapele nostru; compasiunea echivaleaza cu emfaza. Oamenii vad sublimul divin cand totul este etalonul josniciei umane, vlaguire utopica, rahat dospit, fals si uz de fals, mult prea tematori ca sa accepte natura umana dau navala in tagma lobotomizatilor. Ipocrizia umana se reflecta perfect in toate invataturile ancestrale, totul este uman, nimic divin, privesc asa-zisa cunoastere divina ca pe un relief antropic, nimicitorii naturaletii. Prin crezuri anormale individul isi repudiaza fiinta, incapacitatea de tolerare a propriei naturi, ura abisala mascata de halucinatii. Se va trai in armonie cand omul va intelege ca este individualist si nu va mai privi interesul ca fiind daunos, pana atunci conflictul interior eu vs idealism se va perpetua in exterior facand N victime colaterale. Facand o paralela la dragoste aceasta descrie interesul pentru satisfacerea nevoii de afect, un capriciu egoist, individul cauta satisfacerea persoanei proprii, destinatarul iubirii fiind victima colaterala si viceversa. Dincolo de hormon si alte nevoi interesul  ramane fundamentul tuturor manifestarilor omenesti, acesta nefiind intotdeauna pagubos, cat timp interesele coincid oamenii sunt compatibili. Totul se subsumeaza scopului. Indragostitul nu exercita act de caritate, ci de reciprocitate.