luni, 7 noiembrie 2016

Imuabila istorie

         Fie ca ne raportam la un zeu probabil sau la relatiile interumane nerozia amplifica nevoia de afect si de apreciere. Indivizii a caror principala trasatura tine de planul emotional trebuie incadrati in regnul animal, lor li se imputa nefastul istoriei, au contribuit direct si decisiv la tirania perena... dresori si necugetatoare cuvantatoare. Din rational poti trece in irational pentru o parere obiectiva in urma experimentarii cu  ajutorul factorilor externi (muzici,licori,dame,entitati), viceversa este imposibil. Lumea se imparte intre argati si stapani, trasatura dominanta a slugii este irationalul. Ii inteleg pe tirani (de la Iisus pana la Caligula), tot ce se poate face cu naivul tine de servilism si manipulare, natura obedienta il condamna si totodata il multumeste. Sluga nu se poate metamorfoza in stapan nici daca este persuadata din fasa. Desfatarea lacheului se trage din slujire, nevoia lui esentiala este serviciul in scopul unei convingeri, unui alt individ si/sau unei entitati . Dezrobirea sclavilor parvine firescului lezandu-l pe supus; tortura pe care nu o poate indura, rapirea fericirii. Daca ii doresti binele nerodului asuprirea este obligatorie. Viitorul va fi precum istoria si acordul ei tacit dintre slugi dominate de biochimic si stapani rationali constienti de placerea ambelor tabere. Omenirea a fost, este, si va ramane in stagnare. Disidenta nu reprezinta altceva decat esecul prin care se incearca introducerea anormalului in normal.Sa le spulberi oamenilor iluziile denota desavarsirea in mizantropie.



marți, 23 august 2016

Interesul primordial

Hormon/Emotie + Ratiune
Punct de intersectie / Posibila cheie pentru inteligenta artificiala. Algoritmul poate fi elaborat pe baza trasaturilor de personalitate, cele 4 dihotomii.

Aprecierea: numitorul comun, interesul din spatele oricarui gest, motorul manifestarilor; exceptie aparenta o face cinicul.

            Cum ia nastere imboldul principal?

      Mai cumplita decat solitudinea este singuratatea ideilor. Intoleranta individului pentru unicitate il obliga la formarea grupului, asocierea dand nastere confirmarii ce joaca rolul aprecierii indirecte. Ce se afla in fundalul dorintei pentru minciuna? Interesul pentru apreciere. Viata procreeaza un fals sens al existenti tocmai pentru ca nu exista solitudinea absoluta (fizic+ideologic). Un singur vietuitor pe Pamant ar fi intr-adevar apaticul practicant, s-ar inhiba orice pornire din cauza/datorita lipsei de reactie din partea celuilalt, interesul pentru apreciere fiind motivatia principala ce-l imbie pe individ la manifestare, restul ramand tertipuri. Pana la apreciere individul are nevoie de acceptarea celorlalti, asta-l face sa adere la un anumit tip de propaganda, se renunta la consecventa proprie, la fundamentul propriu, se leapada de propriile conceptii, individul sociabil este cel care a renuntat la el. Cinicul cauta dezaprobarea in detrimentul aprobarii, nici acesta nu difera in esenta de ceilalti, dezaprobarea fiind confirmarea inversa, confirmarea dezaprobarii, aprecierea prin contestare. Empiric sau aprioric totul are legatura cu dublurile noastre (restul indivizilor).

            De ce ia nastere dorinta pentru apreciere si toate absurditatile ce-i urmeaza?

     Celui caruia nu-i este teama de necunoscut nu va niciodata aghiotant. Frica pentru necunoscut genereaza atasamentul, hormonul fiind o imbinare potrivita-n context, o scuza pertinenta si totodota antidotul temerii. Nefericirea, atasamentul si restul derivatelor sunt precedate de aprehensiunea fata de necunoscut, fundamentul tuturor manifestarilor . Convingerea este simulacrul propice pentru starpirea angoasei rezultate din sumedenia supozitiilor. Mai are relevanta falsul sau adevarul atat timp cat lui X ii este bine? Din acest punct de vedere este legitim si n-ar trebui blamat, atat timp cat nu-si expectoreaza microbii asupra altuia.


Avand punctul de start comun in materie de manifestare umana se poate concluziona ca si omul gandeste,actioneaza, instinctiv sau rational liniar asemenea calculatorului, doar cu ramificatii mai complexe aparent imprevizibile. Scopul genereaza constiinta.

marți, 24 mai 2016

Omul vs. natura sa

       Dupa mii de zbateri zadarnice realizezi inexistenta liberului arbitru, tot ce-ti mai ramane este asteptarea sfarsitului. Soarta fiecaruia este petleciuita de la rau inceput, schimbarea fiind utopia ce da nastere conflictului idealist, de aici rezultand incompatibilitatea omului cu sinele. Dorinta nu reprezinta altceva decat aspiratia iluzorie intru schimbare, frustrarea mama ce-si are obarsia in resentimentul pana la ultima suflare. Intoleranta de sine a condus individul la idealismul pur teoretic , morala. Este vadit ca tot ce intreprinde omul este in contrast cu natura sa, neputand tolera fiinta individualista nascoceste o virtute de plan secund pozitionand-o in prim plan eludand normalul, daca si-ar fi acceptat firescu' bipedul n-ar mai fi ajuns la conflictul virtutilor. Omul moral este propriul sau dusman, intaiul. Aspiratia catre sublim? o amagire, un esec practic lamentabil ascuns dupa cuvinte si estetica. Ipocrizia umana se reflecta desavarsit in atitudinea individului in fata imoralului excluzandu-se din cauza, accepta obscurul propriu doar indirect, orice urma de adevar il transforma subit intr-un nihilist fara bagare de seama, veleitatile acestuia pentru morala ramanand conceptie speculativa Omul se naste neant tinzand intreaga lui existenta catre morala impracticabila care nu este altceva decat goana de propria goliciune,  se precipita sa-si renege natura fara succes; nefericirea primordiala. Schimbarea ar trebui inlocuita cu acceptarea. Imoralul exista doar in contrapondere cu firescul, renegarea fiintei printr-un idealism nascut din negare a nimicniciei, dezavuarea vidului existential, aspira la alchimia neantului dezvoltand paradoxuri etice. Prin intoleranta firii proprii, omul, a pornit la angoasa paradoxurilor sfarsind intr-un conflict implacabil cu el si cu ceilalti, idealism halucinatoriu si anorexic, capabil sa manifeste doar distrugere, acest lucru se evidentiaza perfect in sangele varsat in decursul istoriei prin propovaduitorii moralei. Reconcilierea cu divinitatea sau cu orice alt soi de invatatura "pozitiva" propaga macelul. Nihilismul nu este o solutie, acesta face opozitie cu iluzia zamislind noi simulacre, asa cum inventia a dus la noi inventii in detrimentul vreunei revelatii, asa si, negarea ramane sterila. In decursul veacurilor constiintei i-a fost inoculata prin diverse cai ideea ca omul trebuie sa tinda catre ceva, nimic mai fals, individul este deja ce trebuie sa fie, tot ce trebuie sa faca este sa nu mai orbecaiasca  dupa absurditati indepardandu-se de sine. Nihilismul este doar riposta impotriva moralistilor, trebuie tratata cauza si nu blamat efectul, daca nu s-ar fi dat nastere moralei iluzorii nici conflictul general n-ar fi  fost de actualitate, ce-i drept, n-ar mai fi existat contrastul, deci ar fi fost totul plictis, poate de aici a plecat tot delirul eticii, sau poate scarbit de privarea caracteristicii insolite X s-a gandit sa fie mai cu mot, cine stie...
        Poate unii n-au suportat paradoxul iar ceilalti monotonia, pana si relativitatea este un concept superficial. Nimic nu este absolut, totul e contradictie invariabila, doar adevarul ar putea anihila imuabila contradictie, doar el ar desfiinta definitivul opozitiei.

miercuri, 4 mai 2016

Abateri

           Slugarnica bolnava e mintea omului care are nevoie de divinitate pentru savarsirea binelui. Prin constrangerea fricii de infern si interesul maladiv pentru mantuire ni se devoaleaza providenta disimulata, un pseudo-bine faptuit pentru avantaj, doar ipocrizia umana putea zamisli o astfel de fabulatie, nu e nimic divin in binele propus de crestinism, binele s-a anulat prin prisma interesului. O alta grozavie este direct legata de ajutorul primit de suferind, inca un act de caritate ratat, inca o "binefacere", cand omul ar trebui sa zaca in chinuri pentru a-si insusi invatatura, orice ajutor il opreste din maraton trimitandu-l din nou la start, mana intinsa pentru acesta este o mana moarta. Apatia, un non-combat productiv, caci binele facut are consecinte negative, iar raul asisderea. Cea mai mare defavoare pe care o poti pricinui cuiva este sa-l ajuti, in numele vreunei entitati sau nu, cu interes sau fara. Nu putem empatiza cu ce nu am trait,  de aici reiese contrariul ei, individualism, punctul comun fiind interesul pentru suferinta personala, nu pentru a celuilalt. Compasiunea isi are originea in empatie, se subintelege meschinaria cauza efect, ne compatimim pe noi insine arogandu-ne fara drept virtutea inexistenta, mila pentru aproapele nostru; compasiunea echivaleaza cu emfaza. Oamenii vad sublimul divin cand totul este etalonul josniciei umane, vlaguire utopica, rahat dospit, fals si uz de fals, mult prea tematori ca sa accepte natura umana dau navala in tagma lobotomizatilor. Ipocrizia umana se reflecta perfect in toate invataturile ancestrale, totul este uman, nimic divin, privesc asa-zisa cunoastere divina ca pe un relief antropic, nimicitorii naturaletii. Prin crezuri anormale individul isi repudiaza fiinta, incapacitatea de tolerare a propriei naturi, ura abisala mascata de halucinatii. Se va trai in armonie cand omul va intelege ca este individualist si nu va mai privi interesul ca fiind daunos, pana atunci conflictul interior eu vs idealism se va perpetua in exterior facand N victime colaterale. Facand o paralela la dragoste aceasta descrie interesul pentru satisfacerea nevoii de afect, un capriciu egoist, individul cauta satisfacerea persoanei proprii, destinatarul iubirii fiind victima colaterala si viceversa. Dincolo de hormon si alte nevoi interesul  ramane fundamentul tuturor manifestarilor omenesti, acesta nefiind intotdeauna pagubos, cat timp interesele coincid oamenii sunt compatibili. Totul se subsumeaza scopului. Indragostitul nu exercita act de caritate, ci de reciprocitate.

sâmbătă, 9 aprilie 2016

Neajunsul adevarului

Viata sfarseste odata cu interogatia, adevarul revelat rapune. Viata isi risipeste farmecul prin certitudine.
Suntem guvernati de trei planuri: divinitate, convingere de alta natura si adevar improbabil nedescoperit.
O sa fac referire la posibilul adevar ascuns.

      Ma tin in viata intrebarile, nu-mi doresc adevarul chiar daca asta pretind, ce m-as face dupa?
nu mi-ar mai ramane nicio motivatie pentru fiintare, sunt magarul pacalit cu morcovul, constient si satisfacut cu nu stiu-ul etern. Probabil, adevarul dezvaluit ne-ar trimite pe toti in groapa, unii ca mine s-ar nimici din lipsa motivatiei, ceilalti, credulii, ar delira spasmodic invartindu-se in cerc pana la epuizare ca in final sa cada rapusi de perplexitate. Nu cunoastem adevarul pentru ca nimeni nu si l-a dorit cu ardoare, groaza pentru necunoscut ramane caracteristica primordiala, toate celelalte sunt derivate. Despre infailibilul presupus stiu un singur lucru, acesta desfiinteaza instinctul de conservare, necunoasterea lui e insasi viata. Suntem cu totii ignoranti, cel mult semidocti, dar in viata; tristetile sau bucuriile fiind irelevante. Reveriile generate de lipsa adevarului ne leaga de teluric, absolutul fiind moartea insasi. Nu-mi doresc victoria, aceasta inspaimanta, devoalarea adevarului mi-ar abroga scepticismul, amorul propriu s-ar disipa, m-as simti asemea infantului caruia i s-au furat jucariile, as imbratisa splinul fara voia mea, totusi, splinul ofera acces la frivolitate, nu pare defectuos per ansamblu. Imi doresc neadevarul, acesta este adevarul, absenta incontestabilului dezvaluie idealismul. Tot ce sper este ca adevarul sa reziste asalturilor metafizice si stiintifice; renunt la adevar pentru vicisitudinea existentei. Nu este placerea morbida pentru suferinta dragostea suprema pentru scamatoria vietii? amorezat profund de conjunctia dar si de toate ororile ei nu mai accepti nimic in viata ta. De-am sti adevarul am deveni subit trisori, nestiindu-l ne manifestam natural in varietate, necunoasterea lui ne face intr-o oare care masura sinceri. Insuportabila-i existenta fara indoieli, providenta ofera monotonia eterna, dintre rai si iad optez pentru Pamant. De ce sa aspiram doar la bine sau doar la rau? Contradictia este antipodul anostului. Incep sa exclud tot mai mult divinitatea, nu concep ca oriunde te-ai afla dupa moarte nu-ti este ingaduit contrastul, antagonismul, echilibrul. Despotici zei au fost nascociti, viata de apoi un extremism desavarsit. Dumnezeu nu exista ori a fost perceput gresit, nu cred intr-un demiurg care-ti suspenda liberul arbitru prin moarte mergand pe pricipiul cine nu este cu noi este impotriva noastra, un astfel de tiran trebuie anihilat odata cu dogmele lui, o zeitate umanista posibil sa ma fi induplecat. Sansele de a revela adevarul ar creste considerabil daca majoritatea nu ar fi preocupata cu striptease-ul monahal si sarutul francez practicat cu fresca bisericii. Pamantul tolereaza opozitia, aici e lumea perfecta, n-am nevoie de un alt habitat. Aici poti fi oricum, binenteles, cu repercursiunile aferente, asta-i plenitudinea, frumusetea extremelor, mediul propice orisice-ului. Habitatul terestru ne ofera totul, iar noi vrem infimul doctrinelor. Providenta si sublim, contradictie in termeni, succesul ar fi esecul total. Terra ne ofera diversitate, orice alt mediu ne ofera tiranie prin subiectivism. Nu vreau sa fiu intr-un fel, vreau sa fiu in toate felurile; cunoasterea deplina. Omul tanjeste dupa dominatie si acumulare, cum se face ca oricat de mult si-ar satisface cele doua nevoi ramane la fel de nefericit? cheia nefasta rezida intr-un singur cuvant: concesie, la asta se rezuma intreaga existenta. Orice victorie vine cu esecul aferent, orice plus este insotit de un minus, orice lucru dobandit atrage pierderi. Legatura dintre om si divinitate este perfida de asemenea, te inalti daca renunti la tine, te mantuiesti doar prin renegarea eului, traiesti viata eterna aparant buna fara sa fii tu, asta ne dezvaluie faptul ca altcineva vietuieste in binele promis... o prostitutie mascata, pe cale de consecinta toti cei din paradis sunt cocote cu veleitati aristocrate, mi-ar fi placut sa fie sincere si asumate, ipocrizie si-n cer ca si pe pamant, amin? Huleste-te, abandoneaza-te ca sa te iubeasca Domnul, asta in timp ce se uziteaza iubirea pana la voma. Dumnezeu a fost scos la inaintare pentru a ne dezvalui frumosul terestru si perfectiunea acestuia prin dezacorduri. Nu este direct reprezentata voluptatea de zicala "Fii tu"? Fii tu, aici si acum, s-ar putea sa fie unica oportunitate. Infinitatea posibilitatilor exalta spiritul, convingerea il ingroapa. In scepticism e loc pentru toata lumea, acesta nu face discriminari, n-are relevanta cum gandesti, important este ca o faci, nu judeca, nu da sentinte, nu minte, nu indoctrineaza, nu accepta, nu refuza. Viata este asisderea scepticismului, ai totul neinsusindu-ti nimic. Scepticismul defineste relativitatea si viceversa, groaza tiranilor, fanaticilor, extremistilor, servilismului, umilului. Dupa milenii de conflict, tranzitie, naluci inca prezente, niciun presupus adevar, nicio zeitate nu l-a cotropit, a fost este si probabil va dainui vesnic, intangibil, infailibil, viabil, calaul "adevarurilor", cioclul ipocriziei, groparul himerelor. In fata scepticismului zeitatile sunt neputincioase. Ce este liberul arbitru daca nu indoiala? Perfectiunea consta in diversitatea paradoxala.Toleranta existentei actuale pentru diversitate reflecta perfectiunea, celelalte lumi promise devoaleaza unilateralismul. Aici poti fi oricum; chintesenta fiintarii. Nu ma incred in ce vad, aud, simt sau gandesc, doar in antinomie. Ratiunea poate fi la fel de inselatoare ca emotia, este o arta sa o folosesti corespunzator, aceasta capodopera poarta numele de indoiala, cei mai multi au luat-o pe cai gresite din dorinta de a-si insusi certitudinea germinata de scopul goanei de nimicnicie. Adevarul absolut este irefutabil, stiinta nu este cu nimic mai presus de restul (Einstein vs. Newton). Revelarea adevarului ar desfiinta perfectiunea contradictiilor, opozitiilor.

Omul fara Dumnezeu este un animal rational, spune alienatul.
- Da?! Dar fara ratiune ramane doar animal.
Ratiunea ii este data omului pentru rescrierea subconstientului indoctrinat.



P.S. Nu exista libertate in convingere.

joi, 11 februarie 2016

De ce-ul ultim

         In cautarea absolutului ceilalti devin neimportanti, contemplezi albul peretilor, nonculoarea favorita smintitilor, in timp ce-ti descoperi neintemeiata existenta, totusi aceasta vietuire fara aspiratie este cea corecta, ea fiind luciditatea desavarsita in absolutul improbabil.  Nu stiu nimic, nu posed nimic, dar asta nu ma condamna la patetism, prefer oricand un macac in defavoarea cunoscatorului tulburat de banalitatea sentimentalismelor. Faptul ca nu stiu nu-mi aroga dreptul pentru minciuna, dar nici nu-mi da dreptul sa ma cufund in vacarmul starilor febrile. Nu poti deslusi tainele vanului decat atunci cand intelegi zadarnicia suferintei; nelinistea vacuitatii este la fel de absurda ca si abandonarea ratiunii in aparenta, cea dintai fiind explicabila prin retorica proprie.Periplul se datoreaza in totalitate scopului ce-si are geneza in nu stiu. Constientizarea suferintei inutile duce ulterior la interogatia care pune capat oricarei cautari: De ce-mi trebuie un tel ca sa traiesc? vointa abolita; nu stiu duce la scop, scopul la speranta, speranta la deziluzie si implicit la cazna. De ce-mi trebuie un tel ca sa traiesc ? doar de dragul maimutarelii in masochism ?  Durerea excita, nu ne vom debarasa niciodata de placerea maladiva hormonala.
          Ca un paradox, omul se naste cu virusul anti-neant (ii putem spune la fel de bine si vointa), scopul ar putea fi exterminarea lui ducand ulterior la desfiintarea telului, o existenta nascuta din nimic al carei benefic antidot sa ne readuca la chintesenta vidului; acceptarea fiind medicatia si totodata scopul care odata indeplinit se volatilizeaza definitiv. Dominatia indoielii te perplexeaza-n de ce-ul chinului, tot ce se afla pare, iar tot ce este verosimil nu prezinta certitudinea fiintarii, de ce sa te maltratezi? pseudo-existenta triumfa prin farsa supliciului. Nu gasesc rationament prin care sa explic utilitatea suferintei in nimicnicie, m-am inglodat in cel mai salutar mod posibil. De ce sa fiu torturat de ireal? un nonsens; este valabil pentru orice vicisitudine. Agentul patologic anti-nimicnicie indoctrineaza prin scopuri si teorii, astfel ajungem incapabili de a trai ceea ce este sau nu este exact asa cum este. Manevrati constant de malaria anti-neant aceasta fecundeaza-n gazda debilitatea mintala ce tinde catre nonsensuri spirituale, materiale, sociale etc. Dam prea multa importanta goliciunii, ne erodam fara finalitate, ne complacem in tampire, cautam absurditati, ne imbuibam cu planuri si strategii halucinatorii, aspiratii improbabile, vointe sterile, orbiti de vedeniile certitudinii dam nastere cautarii idealului inexistent. Omul trebuie sa ramana muritor in defavoarea muribundului cutremurat de indoiala, cand individul nu va mai cauta ceva-ul incredintarii atunci va trai in superioritate fata de primitivul actual.

duminică, 7 februarie 2016

Reversul


       Nu ma deranjeaza tortura , ma consterneaza zadarnicia acesteia , as patimi cu drag in orice secunda daca i s-ar aroga caznei utilul , suferinta ar fi abrogata de caracteristica folositoare .Chinului i se atribuie sens peiorativ din pricina sterilitatii , divinitatea are in prim-plan interesul macabru de extorcare , il priveaza pe individ de neant , il pacaleste cu dogme ce-i releva simulacrul sublimului , il imbie la goliciunea sperantei ; daca ar fi existat vreo zeitate chinul s-ar fi transpus in placere iar extazul ar fi similarul reusitei , s-ar volatiliza paradoxul . Ce poate fi mai perfid pe acest pamant daca nu existenta insasi ? Esti asuprit de propria constiinta , involuntar te mutilezi gandindu-te la neant si la uzurparea religiilor .Tot ce intreprinde omul e sortit esecului , fiece actiune reprezinta ofranda pentru neant , jertfa mortii . Individul cizelat ar fi acela care reuseste sa-si intemniteze orice gand in starea treaza , fara luari de pozitii , caci sa nu gandesti ii este interzis oricui . Somnul este aidoma mortii , multi sunt de acord cu asta , dar nu doar prin prisma uitarii caci uitarea nu si-ar avea rost fara tovarasia mintii mute , este imperios ca uitarea sa apartina prezentului , nu trecutului , corelata cu starpirea oricarei activitati fie ea fizica sau mentala . Nebunia ma impinge sa actionez in diferite moduri , ratiunea imi releva inutilitatea oricarei manifestari, sa vrei si sa nu-ti doresti simultan. Progenitura se naste cu dorinta pentru minciuna , damnat e scepticul , chin etern datorat privarii dreptului primordial pentru iluzia fericirii benefica existentei .Omul are nevoie de zeitati altminteri adevarul nonexistentei l-ar damna la jelania vacuitatii . Scepticismul reprezinta hegemonia caznei neintrerupte , insul foloseste convingeri nascocite drept colac de salvare ce are ca impact abolirea irealului . Certitudinile sunt falsuri grosolane, dar care sunt favorabile momentelor de respiro. Imi urasc natura sceptica , ii dusmanesc pe creduli , ei nu cunosc amarul absolut  , supliciul omniprezent , ce viata mirifica as fi putut trai la umbra vreunei divinitati , vreunui idol .  Am esuat in autosugestie, traiesc drama celui care-si doreste minciuna dand chix de fiecare data in drumul spre indobitocire . Ma alina gandul mortii , ce blestem ar fi fost nemurirea , imi regasesc linistea ori de cate ori ma gandesc la ea , nestemata detasarii . M-as nimici, dar ma urasc atat de intens incat consider ca merit tot supliciul ,  schingiuirea imi confera senzatia de razbunare . Nu ma pot erija nici in om, nici in animal, sunt hibridul saturat de metehne . Gandul mortii ma tine-n viata , ma odihneste , ma pune la adapost , imi alunga orice stare emotionala , revin la hegemonia  scepticismul rational , raman in compania individului abrutizat , caci toate eforturile  militeaza pentru indiferenta.

          Spectator la damnarea vietii ... e desuet sa mai suferi, toti ceilalti o fac in diferite moduri din varii motive, suferinta este intaia ineptie, sa fie acest gand convertirea la entuziasm ? cel putin starea de angoasa s-a transformat in scarba profunda din pricina banalitatii. Priviti inutilitatea vietii si implicit a oricarei trairi, supliciul nu-ti aroga caracteristica insolita. Le doresc tuturor fericirea, nu din prisma binefacerii ci a interesului. Nu cazna este oprelistea fericirii ci mediocritatea suferintei, sa te privesti raportandu-te la restul cu ochi rai, sa te complaci in van si monotonie. Perimata este existenta in balciul terestru, adevarul absolut incert corelat cu scarba pentru lipsa originalitatii intre indivizi si idei. Ce e viata daca nu cruciada pornita impotriva deja vu-ului ? sapte miliarde de alienati nu suporta zadarnicia, pseudo-predicatori ofera solutii aidoma ghicitului in sfincter . Matrafoxati naivi iti reamintesc handicapul scepticismului si incapacitatea de adaptare la simulacru. Cauti pe parcursul anilor calea indobitocirii, complexul interogatiilor te imobilizeaza in nelinistea delirului. Nu stii ce vrei, mai grav este ca nu stii daca vrei, traiesti cu stari conflictuale coexistente. Asteparile se reduc la trecerea timpului, nimicirea e unica dorinta, ramai acolitul dualitatii . Ceilalti pot cel mult sa te plictiseasca, niciun om, niciun viciu, nicio activitate sociala, niciun adjuvant, nimic care sa-ti domine constiinta, toate acestea par diluate si-n supradozaj . De la cruzime fata de propria persoana ajungi la ridiculizare sfarsind in melancolie. N-as fi vrut sa aflu : Frivolitatea este multumirea insasi, ignoranta-i chintesenta tolerabilului . Sa proferezi injurii intregului ca mai apoi sa deschizi ochii pentru abis denota paroxismul caznei neintrerupte , ajungi sa nu te mai intrebi de ce vietuiesti, ci de ce nu sfarsesti. Fie ca-mi deplang natura, fie ca ridiculizez existenta rezultatul este acelasi, durerea manifestarii se iveste indiferent de abordare.

          Rad had, rememorez  habotnicia de odinioara cand aprofundam ortodoxia , pelerinaje, discutii cu profesori in teologie, dopaj constat cu invataturi inepte cum ar fi nobletea divina si alte nestemate alterate . Sunt de acord cu mine in proportie de cincizeci la suta, cum l-as putea confirma pe X? orice doctrina este o iapa stearpa, un avort spontan, o masturbare ce are ca surogat nimbul in detrimentul vulvei. Certitudinea denota inferioritate, handicap rational, stagnare, intemnitare, lasitate, alienare; din acest punct de vedere nu exista nicio diferenta intre crestin si ateu, ma scarbesc ambii in egala masura, cu atat mai mult extremismul si ostilitatea lor pentru contradictie. Acum inteleg de ce sunt scepticii cei mai huliti, omul poate tolera minciuna, dar nu-si poate stapani invidia nascuta din neputinta in fata independentei caci incertitudinea reprezinta reevaluarea perpetua nu cufundarea-n confort . La randul meu, in momente de ratacire datorate antitezei, ii dusmanesc pe devotati, nimic nu este mai natural ca insatisfactia pentru propria persoana. Cunoasterea este insasi utopia indispensabila refugiului, medicatia placebo. Cate milenii mai trebuie sacrificate pentru ca omenirea , in special falsii dascali, sa inteleaga fundamentul ratiunii ? Faptul ca unuia ii este pertinenta o anumita teza in diferite momente din timp si spatiu nu-i ofera dreptul de persecutie prin dogme asupra celorlalti. Polemica isi are rost doar la nivel individual, istoria poate fi reprezentata cu succes de un singur cuvant: risipa. Pana-n prezent convingerea a ramas soclul umanitatii, repulsia dezvoltarii, nu a lasat loc nici macar regresului care ar fi putut schimba macazul .Vorbim de evolutie, de emancipare,  cand bipedul a ramas la stadiul de troglodit, antropologia un nonsens. Universul prea putin exploatat ne subliniaza ciclicitatea, pe cale de consecinta omul este imuabilul razvratit . Mai putem vorbi de haos si liber arbitru? ne mai putem raporta la expansiunea universului, la relativitatea acestuia? ne intoarcem la originea nimicniciei si obarsia himerelor; din nou repetitivitate , nimic nu este mai chinuitor decat acest invariabil sacaitor. Inventia duce la o alta inventie,nu la revelatie, am incredere si-n savant ca intr-o pereche de izmene rupte. Refularea nu denota eliberare ci adaptare la un moment dat, reconciliere si implicit supravietuire , o nerozie. Intelepciunea desavarsita poate fi atinsa doar in apatie. Cu cat lecturezi mai mult cu atat iti dai seama cat esti de dobitoc, stima de sine scade simtitor . Orice eminenta infatuata imi dezvaluie exact opusul, siguranta afisata de initiat denota incapacitate de intelegere, inconstienta, coma profunda; si nevertebrata poate fi ingamfata.Singura arta veridica este gasirea unui scop, chiar si-n aceasta deziluzie, dar asta inseamna capitulare,supunere, cu exceptia unui numar restrans de invidizi restul au ramas la vatra in compania certitudinii. Ca sa-ti poti atribui un crez, ca sa fii partinitor iti este necesar complexul de inferioritate, nu urasc pe nimeni si nimic atat de intens incat sa ma inham la o doctrina in defavoarea unuia sau altuia, vrajmasia acolitilor nu e lupta mea.

P.S. Raman propriul meu stapan.