marți, 10 noiembrie 2015

Moralitatea

Mecanismul propriu de gandire propulseaza intrebarea " imi este util ? " , nu-mi pun problema moralitatii caci orice virtute daca nu-mi este de folos o traduc ca fiind nula .  Moralitatea , etica , binele , raul , frumosul , uratul etc sunt termeni abstracti care nu spun nimic si care, pe cale de consecinta, starnesc echivocul . Ambiguitatea unor astfel de terminologii umbresc ratiunea ducand la actiuni cu rezultat nescontat , orbecairea in confuzie . Un exemplu clasic ar fi cel de invatare , avem nevoie de esec pentru progres , avem nevoie de rau caci el reprezinta solutia corecta , benefica evolutiei ,  raul aparent poate fi transformat in bine prin insusirea lui in detrimentul dezaprobarii , anularea dualitatii cu ajutorul utilului . Utilitatea la randul ei este perceptie individuala , profitul insului in raport cu nevoia curenta , utilitatea si perceptia acesteia pot fi negative sau pozitive neavand vreo importanta in raport cu scopul , mecanismul judecatii are in vedere telul si folosirea prezentului privandu-l de bine si rau , i se atribuie viitorul (scopul) , prezentul ramanand doar unealta practica pentru finalitate . Relativitatea foloseste perceptia pentru a-i insusi unei actiuni binele sau raul caci fatetele acestor doi termeni pot fi manipulati in fel si chip  , o emotie negativa pare la prima vedere un chin , alchimia relativitatii poate transforma situatia in creativitate sau in inutilitate , asta depinde de viziunea individului in cauza , daca acesta va prefera termenii bine , rau , moral , etic s.a.m.d in detrimentul utilitatii va pieri in incapacitatea de exploatare urmand o repetitie a momentelor ce vor conduce ulterior la capitulare . Nu te poti ghida dupa principii neclare sperand in succesul lor , caci orice bine si rau isi modifica forma in functie de scop . Deducem intr-un final ca moralitatea (nihilista, kantiana, crestina etc.) nu este gresita sau corecta ci inexistenta , aceasta este desfiintata de tel . Existenta omului este dirijata de succes in diferite forme , morala reprezinta cu succes esecul practic . Etica este tolerata in forma teoretica atat timp cat aceasta nu intra in conflict cu dorinta de triumfare ce domina subconstientul fiecaruia dintre noi , in practica aceasta nu exista . In spatele moralei aparente troneaza interesul pentru reusita . Virtutea germineaza paradoxul , interesul abroga incertitudinea .

luni, 28 septembrie 2015

Sindromul - eu am dreptate -

Cel care-si da dreptate isi saboteaza ratiunea, la baza unei judecati corecte sta opozitia dialectica. Dorinta omului de a-si insusi certitudini il face orb, prin aceasta el traieste cu angoasa antinomiei, se cutremura la gandul ca tot ce-l directioneaza poate fi contrazis, astfel apare nelinistea care denota rezultatul refuzului de a judeca, de a analiza; a crede inseamna a trai cu frica, certitudinea atesta groaza. Frica  generata de incapacitatea omului de a accepta relativitatea dovedeste refuzul individului pentru liniste. Majoritatea isi doreste o viata tihnita neintelegand ca tocmai certitudinile ii conduc la starea anxioasa in care se complac. Perceptia la scara globala este a doua certitudine dupa cea a mortii, insa la nivelul individual aceasta perceptie se transforma-n relativitate fiind realitatea si adevarul  subiectiv al persoanei in cauza. Pare oarecum absurd dar perceptia poate juca rolul unei certitudini pentru relativitate si tot ea se anuleaza la nivel individual. Luand in considerare perceptia subiectiva pe care o are X, certitudinea acestuia asupra lui orice, adevarul/realitatea lui si  incapacitatea de utilizare a scepticismului ii produce starea de ingrijoare, emotia de care nu are nevoie. Refuza sa se contrazica crezand in pacea certitudinilor , traieste intr-o liniste aparenta sau cel mult vremelnica, i se dovedeste utila pana-n punctul in care o alta idee sau o situatie de viata ii pune la indoiala judecata fixista. Se mai poate intampla ca acesta sa nu-si renege judecata dand vina tocmai pe crezurile lui, se complace intr-o stare bolnavicioasa care nu poate avea un rezultat constructiv, pur si simplu refuza adevarul care-i bate-n usa de frica relativitatii care nici pe departe nu este daunatoare si care nu contravine moralei sanatoase (tel) .
Totul se poate rezuma la atat: sindromul eu am dreptate, boala principala a omenirii care reduce la tacere ratiunea desavarsita si care diminueaza orice tip de evolutie daca nu cumva o starpeste din frageda pruncie.

Obiectivismul este alcatuit din subiectivism corelat cu antinomia, el se anuleaza aidoma scepticismului. Un adevar absolut care sa inglobeze , sa uneasca totul  este inexistent atat in teorie cat si in practica,nfie ca vorbim de metafizica sau stiinta.
Concluzia e simpla: Si adevarul este tot o plasmuire , putem fi siguri de nimic .

Imi vine-n minte Kant, e genial, nu contest asta, dar pana si el a fost infrant de iluzia adevarului,  a incercat si reconcilierea dragostei cu ratiunea, si-a anulat logica . Este absurd sa nascocesti metodologia prielnica unui presupus adevar. Ca sa afirmi existenta adevarului trebuie mai intai sa-l cunosti, doar hazardul poate sa-l devoaleze.

vineri, 28 august 2015

Punct

Singuratatea e modul prin care iti practici independenta si regenerarea,  ar mai putea fi antrenamentul instinctiv al mortii, al nimicului de dupa. Sa fie singuratatea unica realitate? se va impotrivi cu adevarat la nivel global ciurucurilor iluzorii? sa reprezinte ea adevarul desavarsit, irefutabil si infailibil? il avem in fata dar nu-i dam crezare? s-a intins in van pe parcursul mileniilor cautarea omenirii? adevarul absolut a fost aici de la inceput iar noi n-am putut vedea padurea de copaci? s-a cufundat lumea intr-o autosugestie himerica a revelatiilor? pana la urma si sufletul este doar un cuvant, o emotie botezata prin litere. Cat de plauzibile pot fi senzatiile generate de creierul uman? sunt acestea betesugul principal al orbirii? Gresim cand punem mai presus de orice emotiile (ex. frica de necunoscut), trairile launtrice? totul e cu dus si intors, viata o pierdere de vreme si o ratacire care se imparte intre crezuri iluzorii denumite fals certitudini si cautari in zadar. Ma tot gandesc la o metoda prin care sa ma pacalesc, sa ma agat de o himera, cum ma voi putea atasa de fals? Intr-un timp m-am legat de persoane si teorii, am incercat sa le dau crezare, n-am putut sa-mi duc lucrarea la final. Nu am izbutit sa asimilez pe termen lung decat necredinta si neincrederea in toti si-n toate.

Toate teoriile au ca rezultat comun nimicul. Sa fi inteles ignorantul in subconstient inutilitatea cautarii? sa reprezinte el inteligenta in forma pura iar "cercetatorul" sa fie individul nascut sanatos asemenea ignorantului dar care-si imbolnaveste sanatatea mintala printr-o cautare anevoioasa care duce nicaieri? accepta ignorantul orice doar pentru a nu-si pierde luciditatea, refuza el insanitatea prin fantezia crezurilor? este el constient in subconstient de neantul care ne guverneaza viata? se minte nestiutorul  intr-un mod sanatos si benefic existentei fizice? sa fie metafizica un soi de cancer cerebral?
Tragi ca boul la plug pentru nimic, fara rezultat. Moartea va pune capat simulacrului pe care-l traim insa conceptul nimicului va dainui vesnic, el persista in  existenta si in nonexistenta, e dualitatea care coexista. Nimicul a creat paradoxul, pluralismul, polemica  etc...  tot ce se observa sau se simte sunt doar consecintele lui. El a fost de la inceput aici , el este geneza .

Conchid: Cerceteaza nimicul sau traieste-l .

duminică, 16 august 2015

Dragostea adulterina si manipularea feminina

As vrea sa fiu indragostit dar fara sa simt, sau cel putin sa fie o iubire atenuata, ameliorata. Imi doresc imposibilul: echilibru intre dragoste si ratiune, asta denota nebunie in cea mai pura forma. Binecuvantat e psihopatul caci el nu cunoaste decat voluptatea interesului, mi-as dori areori sa fiu daca nu psihopat macar egocentric, sunt constient ca orice lupta dusa cu natura fiintei are ca rezultat esecul lamentabil. Cel mai indicat e sa iubesti pastrand o distanta suficienta pentru a nu-ti sufoca judecata, cand iti apropii muierea prea mult aceasta inevitabil preia controlul asupra ta, devii catelul care latra dar nu musca, oita directionata cu ciomagul sentimentalismelor, dintr-un ins cu oaresce directii devii un naufragiat privat de speranta rationamentului. Incep sa apreciez cocotele, ele renunta la orice tip de dominatie asupra barbatului , isi satisfac nevoia fiziologica fara sa constranga, sunt sincere, nu iau in considerare planul pe termen lung care implica imblanzirea si totodata manevrarea individului, termenul de curva atribuit unei dame de companie mi se pare impropriu. "Ea" poate trai sub doua aspecte: irational/sentimental sau ostil; profesionista nu abuzeaza de nicio caracteristica. Femeia are darul de extorcare, cu sau fara voia ei, prin natura ei, iti manipuleaza ratiunea prin sentimentalisme, aceasta tehnica i-ar fi inabordabila oricarui demiurg, inclin sa spun ca este mai mult decat surogatul raului , iti suspenda dreptul la liber arbitru, te anuleaza, te transforma intr-un animal salbatic bine dresat, iti rapeste pana si instinctul de revolta nu doar ratiunea. In acest caz tot ce poate face barbatul e sa utilizeze adulterul, acesta ii ofera o alta perspectiva, un alt unghi de a privi lucrurile. Adulterul este raspunsul instinctiv al hamului atarnat de grumazul barbatului, va exista intotdeauna riscul ca animalul salbatic din captivitate sa muste, infidelitatea este un pericol iminent pentru orice femeie si totodata sanatos ratiunii masculine. Barbatul este instrumentul uneia pentru a-si arata suprematia in fata alteia. Adulterul resusciteaza ratiunea, el reprezinta anticorpul intuitiv drept raspuns la mrejele muierii, intuitia ratiunii, raspunsul subconstientului la manipularea maladiva. Monogamia nu poate fi decat obstructia cunoasterii.

Posesivitatea femeii asupra barbatului este mult mai apriga decat viceversa, gelozia barbatului se evidentiaza  deoarece el reactioneaza instinctiv, primar, natural, lipsit de falsitate. Femeia pe de alta parte utilizeaza victimizarea si exacerbarea emotiilor, abuzeaza de posesie in asa fel incat necuvantatorul de langa ea se simte ulterior vinovat, dator sa-si impace calaul, cioclul judecatii corecte. Daca ar predomina fidelitatea conjugala, astazi lumea ar fi condusa de muier , o lume irationala, incapabila de orice evolutie, un spital de psihiatrie in aer liber, haos si delir.
Adulterul e biruinta barbatului in fata manipularii feminine, i se anuleaza munca de sisif practicata 24 din 7 al carei scop este satisfacerea morbida pentru putere. Craiesele se urasc intre ele mai mult decat o fac barbatii, acestia fiind  brutali in sinceritate, deci mai loiali si mai statornici in orice prietenie. De ce se dusmanesc intre ele? Fiecare zana vede intr-o alta femeie imperatorul muncii de subjugare, orice contact al barbatului cu o alta femeie in afara de cea stabila ii provoaca celei din urma anxietate  doar  gandindu-se cum atentia milogului de langa ea ii este distrasa, se ingrozeste gandindu-se ca tot ce a incropit ea in timp poate fi distrus de o alta femeie, caci cine leaga are puterea sa si dezlege, in cazul de fata o alta dama; e ca si cum America ar ataca Belarusul . Femeile sunt asemenea microbilor de pe maini, se devoreaza reciproc.

Orice femela isi doreste pe termen lung un mascul cu instinct umbrit, constientizeaza faptul ca ratiunea nu este un impediment in numarul ei de dresura ci instinctul. Barbatul cu  reflexul neconditionat diminuat este partenerul potrivit pentru casatorie, caci adulterul in cazul acestuia este oarecum departe iar femeia isi poate satisface aviditatea posesiei pe termen lung cu un risc infim in ceea ce priveste insuccesul dresajului. In urma infididelitatii femeia nu considera ca ai inselat-o ci ca a fost infranta de o alta, se vede nevoita sa-si imbunateasca metodele de manipulare. Adulterul se produce adeseori cu o prietena, cu o amica a acesteia, durerea infrangerii este antipodul triumfului celeilalte,  isi arata astfel dominatia/suprematia asupra celeilalte, nu exista feministe, conceptul acesta este absurd aidoma dublei personalitati .

Dragostea: exterminarea ratiunii , adulterul resusciteaza ratiunea. Dragostea si credinta nu incuviinteaza judecata .


Reiterez ce a spus Cioran: Gratia femeii tempereaza tragedia barbatului .
Dar cu ce pret? cu desfiintarea ratiunii, inca o dovada a chinului, nu-ti este permis sa acumulezi ceva fara a renunta la altceva, permisa ne este concesia, nu reconcilierea. E cumplit sa alegi intre iubire si judecata, traiesti intr-o nemultumire perpetua, constientizarea acestui fapt anuleaza temperarea de care vorbeste  EC, ameliorarea ratiunii se transpune de fapt intr-un alt chin, nu exista un refugiu al durerii, nu poti fugi niciunde. Fericirea nu exista , e doar un concept mediocru, un crez ca toate celelalte , o perceptie superficiala, este un nonsens sa cauti fericirea asa cum este aberant sa te increzi intr-un singur adevar care sa insumeze totul. Fericirea reprezinta tranzitul intre doua suferinte . Gandire: masochism. Majoritatea fuge de durere, deci majoritatea este inepta. Fundamental, intre un amorezat in plin teatru operativ si un psihopat nu exista nicio diferenta, ambii cauta satisfactia, senzatia, emotia -scopul universal valabil al larvelor demente-. Satisfactia, oh... acest experiment pavlovian la scara globala. Cred in viitorul omenirii, cred in scindarea omului de necugetatoarele cuvantatoare. Le sunt profund recunoscator celorlati, mi-au fost de folos, amorul propriu s-a dezvoltat direct proportional cu interactiunea sociala, deci cu ipocrizia umanoizilor; a fost tratamentul ambulatoriu impotriva nevrozei (eu vs. eu), mi-au creat cadrul necesar trecerii de la mizantropie etica la mizantropie. Mi-au oferit oportunitatea constructiva a exilului din idealism. Autoproclamatii iubitori ai omului sunt la fel goi si lipsiti de iubire ca si mizantropii etici. Cei care nu poseda o cantitate semnificativa de narcisism sunt pustiitii vietii, ahtiati si direct interesati de umplerea vacuitatii interioare; neconditionatul invocat de acestia reflecta perfect natura profitoare, ceata sarlatanilor ipocriti. Doi amorezati vor sa daruiasca si sa primeasca, dar ce-si pot oferi unul altuia cand amandoi sunt doua puturi secate? Nimic sau iluzia ceva-ului. Singurul tip de iubire real tine de amorul propriu, restul sunt himere (proiectii idealiste) si necesitati conditionate (biochimic). Nu te poti iubi decat urandu-i pe ceilalti; singura iubire reala si intangibila tine de amorul propriu, iubirea unei alte persoane reprezinta ura de sine, fuga intru iluzie.


duminică, 2 august 2015

Goana majoritatii

*** Intr-o lume sufocata de invatatori neincrederea in oameni te scuteste de indoctrinari ,
ratiunea sa-ti fie idol. ***

Cioran a fost invins de crezul ameliorarii si al reconcilierii, imi starneste un soi de mila, a fost un sceptic irational, toata viata s-a chinuit sa creada,  judecata i-a fost umbrita de sentimente si trairi launtrice. Suferinta este direct proportionala cu speranta, aceasta defineste forma optimismului camuflat. Cioran nu s-a impacat nici cu Dumnezeu, nici cu natura sceptica, nici cu nimicnicia; cand ma gandesc la Cioran imi vin in minte bocitoarele de la sate: Nu te sui pe masa, aoleu, cui ne lasi tu taica, ai cui ramanem? A citit hectare de biblioteci, asta e clar,dar... Trebuie sa cugeti mai mult decat lecturezi, altfel denaturezi sinele, ceilalti vor detine monopolul asupra constiintei  tale. O zi de lectura trebuie insotita de alte doua zile analitice.
Nietzsche s-a sinucis prin convingeri, supraomul cu certitudini, histrionul de serviciu, discipolul lui "Zacusca", amurgul idolilor, dar pana la tocanita.
Kant a fost derutat de propria logica , metode de incercare si gasire a nimicului , al unui adevar inchipuit si necunoscut, concesia ratiunii cu dragostea, ingenuncheat de groaza nimicniciei, incapabil sa suporte constient neantul.

In genere metafizicienii au fugit de zadarnicie, asta ii uneste,  spaima pentru relativitate si neant, inteleg perfect dorinta lor de a se minti, eu am practicat-o un timp fara rezultat. Toti au avut o aviditate pentru epatare, in subconstient trona dorinta de diferentiere, nu au observat acest fapt, asta le-a provocat orbirea, incapabili de autocritica, propovaduitorii erorilor. Daca fiecare ar privi in el insusi ar avea doar cuvinte de lauda la adresa celorlalti; aceasta este autocritica. Scepticismul: zero crezuri, zero certitudini, zero convingeri  etc.  Sa fii sceptic si in privinta acestui concept. Nu esti supraom daca negi sau respingi, esti supraom daca accepti toate probabilitatile si mai presus de orice accepti ca doar tu te poti ajuta. Toata filosofia este fixista aidoma dogmelor religioase, o ejaculare precoce, scepticismul a murit la nastere odata cu  Pyrrhon si Timon. Este o lume orbita de crezuri , oameni "vanjosi" care nu cred in niciun zeu dar au nevoie de altfel de crezuri ca sa vietuiasca, slabaturile pamantului, sleitii convingerilor. Crezi in ceva ? atunci esti credincios, ratiunea este antipodul oricarei certitudini. Dezaxati  cred in menirea nimicului, in depasirea conditiei de muritor, o rutina devotata sindromului "eu am dreptate", mii de ani de existenta conflictuala nefolositoare. Ratiunea pura are indreptata atentia catre situatie, context, nu spre emotie. Ea devine absoluta in lipsa sentimentelor si a crezurilor, se scalda in antiteza la plus un grad celsius. Omenirea: o gloata de indoctrinati supusi. Pe de alta parte, ah, cat de greu imi este sa recunosc hiba ratiunii... Uneori trebuie sa simti ca sa intelegi.



vineri, 31 iulie 2015

Linistea

Raul ti se pare o binecuvantare, dorintele nu-si mai au rostul, ai atins perfectiunea cu toate imperfectiunile, n-ai nevoie de nimic in plus. Iti place aici, nu-ti mai doresti calatorii. Esti lucid si te intrebi daca nu cumva te-ai imbolnavit mintal, ti se pare imposibila aceasta stare, in prima faza nu o accepti pt. a evita eventualele deceptii.  Ai vrea sa-ti traiesti restul zilelor in felul asta, esti in stare sa faci pact cu oricine pt. a pastra senzatia .
Linistea a fost efemera, privesti in trecut cu nostalgie, nu conteaza ca nu o mai ai, te bucuri doar gandindu-te ca ai avut bafta de a o intalni.


Sa le incerci pe toate si sa nu ti se potriveasca nimic denota decaderea infinita spre nicaieri, mi-am trait existenta in echilibru si-n extreme, mi-am dorit fiece tip de metamorfoza, mi-am cautat stapani, am ajuns in punctul in care si suferinta si-a pierdut intensitatea. Esential este sa stii ce ti se potriveste, nu ce-ti doresti. Cand supliciul isi pierde vivacitatea traiesti abandonul absolut, nu mai ai nimic, vietuiesti corect si insuportabil, izbanda mentalului asupra emotiei nu poate fi decat limita durerii impracticabile. Privarea de suferinta persecuta mai profund decat prezenta acesteia. Tot ce-ti doresti sunt ravagiile in viata ta si-n a altora doar pentru a te simti viu. Abnegatia pentru suferinta evidentiaza linistea ca fiind potrivnica trairilor si implicit vietii. Odininoara mi-am dorit binele, acum provoc raul pentru resuscitare si adoptie. Nu-mi este accesibil nici progresul, nici regresul, traiesc sterilitatea desavarsita. Tot ce mi-am dorit a fost orisice tranzitie, sa speri ani in sir la convertire si la renegarea eului releva incompententa independetei, carcera mintii. Sunt incompatibil cu fiinta umana, am decazut fara sa raman jos, m-am inaltat ca ulterior sa revin in punctul mort. Forta te instraineaza de propria persoana, ajungi sa te privesti ca pe un necunoscut   intr-o delasare completa, tanjesti dupa orice fel de traire interioara. Dupa o viata zbuciumata in introspectii ajungi umanoid si-n mijlocul celor mai fierbinti evenimente. Cand nu ai la ce sa renunti, cand nu ai niciun om, personaj, entitate in jur care sa-ti poata oferi o oaresce excitatie mentala, cand nu mai ai aspiratii exersezi conflictul doar pentru a te simti om. Ce am vrut am devenit, ce mi-am dorit nu  mi-a priit, mi-am dorit gresit; n-as fi vrut succesul. Mintea-mi este tiranica, spiritul candid, pe cine sa aleg? Tradarea apare in lipsa secretelor, cand nu mai avem ce descoperi la celalalt (ego/ alter ego si nu numai). Cand egocentrismul, amorul propriu, lipseste cu desavarsire dam fuga in asocierile diverselor conceptii si personulitati , gonim bezmetici catre confirmarile altora cand in noi zace plenitudinea. Cine este devotatul daca nu propriul sau denigrator? Orbecit-am dupa necunoscut sfarsind in dezgustul plictisului oferit de toti ceilalti, aghiotantii plasmuirilor. Candva aveam nevoie de acalmie, acum nu o mai suport. Viata fara emotie ar trebui curmata.

P.S.  Existenta este facila, alegerile sunt cumplite. Cel care nu are de ales se poate considera implinit.

vineri, 17 iulie 2015

...


Nu cred în nimic, dar iau în considerare totul.  (desfiintarea anularii scepticismului)

Habitatul supraomului rezidă in scepticism, nu in certitudine .

 Dragostea pentru teoretizare și mizantropia, chiar și mizantropia etică, sunt unul și același lucru. 

Tot ce este paradoxal este real.

Abstractul e triumful salutar al minţii.

Alege-ţţelul care îti va satisface succesul si esecul deopotrivă, astfel vei fi fericit.

Nimic nu prevesteşte adevărul, totul e maculatură.


Ma autoproclam mercenar faraă cauză si beneficii.

A fi mandru de calitatile pe care le posezi nu inseamna altceva decat autosuficienta, retard mintal.

Aşteptarea este instrumentul de măsură al dragostei.

Convingerea: refuzul de a gândi şi, binenţeles, de a suferi.

Morala ia naştere când interesele coincid.

 Fără rațiune totul este fragil. 

Să fii tu însuţi îţi aduce împăcarea cu propria persoană, dar nu şi cu ceilalţi. Ori te iubesti pe tine, ori pe ceilalti.

Scepticismul nu îţi îngăduie nici să mori, nici să trăieşti, doar să suferi.


Depresia e boala optimiştilor, un pesimist veridic niciodată nu va fi surprins de abis.

  
 Inutilitatea vieţii se traduce prin neputinţa omului de a revela adevărul.

Nădejdea în orice precede suferinţa.


Nu-mi descrie adevărul, nimeni nu l-a văzut.

Toți milogii sunt viguroși sub oblăduirea convingerilor. 

Gândesc doar pentru un somn bun, căci emoţiile năvălesc când raţiunea e mută.

Trăim neantul complex .


Să nu crezi în nimic înseamnă să fii pregătit pentru orice.


Nu sunt anti ceva, dar îi iubesc pe cei care sunt contra majorităţii.


La baza oricărei greşeli stă emoţia.


Cercetează nimicul sau trăieşte-l.

Omul tolerează onestitatea atât timp cât aceasta este pertinentă interesului propriu.

Îi este facil raţiunii să stăvilească suferinţa, dar îi este infinit mai greu să refuze fericirea vremelnică.


Ateismul este rezultatul fanatismului religios, dogmaticii îşi blamează propria creaţie.


Cel care ajunge involuntar în singurătate suferă, cel care o alege se bucură.


Liniştea este letargia intelectului.


Cunoasterea: o alta scuză care sa justifice vicisitudinea nimicniciei.

Orice nevoie este o slăbiciune.


Intâia imbecilititate: asocierea vietii cu ceilalti indivizi.

Mersul la psiholog este aidoma spovedaniei: nici nu strică, dar nici nu ajută.


Doar distrugerea este fezabilă.

Împlinirea visului reprezintă declicul plictisului.


Regretul întruchipează autodistrugerea, iar uitarea lui reprezintă recidiva.

Viaţa e o partidă de amor cu văduva neagră.


 Mă fascinează arta, nu înțeleg nimic din ea. 

Nu avortul e crima, ci condamnarea pruncului la un trai auster.

Aruncaţi cărţile de tarot, prohodul e viitorul.


Binele şi răul stârnesc echivocul , orişice poate fi util sau nefolositor.


Nu-ţi plânge de milă când eşti abandonat , bucură-te de independenţa căpătată .


Dragostea şi credinţa nu încuviinţează judecata.


Conștientizarea nimicniciei transpune fiece acțiune în ispășire .   
  
Scepticismul reprezintă independenţa desăvârşită .

Comuniunea cu Dumnezeu: proiecţia afectului in iluzie.

Nu iubesc oamenii pentru ca n-am nevoie de ei, dar nici nu-i urasc pentru ca-mi
sunt indiferenti. N-am cunoscut oameni, am cunoscut umanoizi programați biologic ahtiați după reacții chimice, gata să ucidă orice gând, vorbă, faptă opozabilă cu nevoia lor chimică. Am văzut firescul emoțiilor glorificat, absurdul ridicat la rang de absolut și miracol. 

Ratiunea mi-e demiurg, muză si obsesie.

Fără antinomie raţiunea rămâne simulacru .

Orice apreciere îţi gâdilă orgoliul şi-ţi insultă inteligenţă.

Totul e contradictie.

Larve/creduli: nihilisti, kantieni, agnostici, hindusi, budisti, crestini, islamisti etc.


Chinul: exercițiu de forță 
Deznădejdea: tihnă prin capitulare temporară 
Imposibilitatea: șansa infimă 
Idealism/Materialism: posibilități 
Sensul vieții: curiozitate 
Limitări: cu excepția morții, nimic. 
Uniune: îndoială